Remediu impotriva depresiilor de sfarsit de an

Ce faci cand stii ca maine e revelionul dar nu ai nici un chef, ai probleme cu munca, locuiesti cu prietenul care nu vrea sa iti spui ca esti iubita lui si care ar face orice altceva decat sa petreaca ultima zi a anului cu tine, ati devenit ca niste straini si in cea mai mare parte a timpului dormiti spate in spate, sarutul de noapte buna a migrat si el spre culcusuri mai senine, tentativele de comunicare se lovesc de raspunsuri seci, te trezesti dimineata plangand, mai plangi si seara inainte sa adormi uneori, incerci sa-i desenezi in paint cum te simti si nevoia imensa de afectiune pe care o ai si te intreaba daca esti de la spitalul 9?

Foarte simplu, ai nevoie de o cutie de bomboane de ciocolata(fara regrete calorice), o sticla de vin rosu dulce si o comedie romantica absolut stupida. Dupa ce amesteci ingredientele si le consumi integral poti sa te bagi in pat si a doua zi intreaga depresie va trece ca prin minune in oricare din cele trei variante posibile:

a. te trezesti cu o durere infernala de cap care anihileaza prin comparatie orice alt tip de durere pana seara cand trebuie sa te intalnesti cu prietenele pentru noaptea cea mare si oricum ele te fac sa te simti perfect;

b. te trezesti ca un nou nascut, plina de energie, gata pentru o noua sesiune de taebo matinal si pentru seara de distractie cu fetele care urmeaza;

c. te trezesti langa el si-ti dai seama ca sigur nu e the one si ca oricat de frica ti-ar fi de singuratate si singuratatea in doi e acelasi lucru asa ca ii strangi toate hainele si le arunci vesela pe geam.

Daca intre timp intervine vreo schimbare majora de comportament masculin fie esti in coma alcoolica(nu toata lumea rezista la o sticla de vin), fie l-au rapit extraterestri(atata timp cat nu are o tenta verzuie si patru brate e ok), fie chiar si-a dat seama ca te iubeste cu adevarat, ca te vrea alaturi de el si cu un mic efort reciproc poate iesi o omleta buna din voi doi.

Urez tuturor o varianta b asezonata cu o perfecta omleta de cuplu!

P.S.: alcoolul in exces dauneaza grav sanatatii

Dumnezeu si manelele

O ora inoportuna pentru scris dar gandul care mi s-a pironit intre urechi vrea atat de mult sa iasa incat nu se poate altfel.

Povestea pe scurt: trebuind sa ma intorc acasa dupa ora de "nani" a ratb-ului s-a hotarat ca voi fi livrata de catre o persoana din afara grupului de prieteni dar pe care cineva o cunostea suficient incat sa fie sigur ca pachetul va ajunge cu bine la destinatie.

Moment declansator: respectiva persoana binevoitoare asculta manele si era genul de om care transpira la fiecare propozitie coerenta pe care o bajbaie. Avand in vedere postura de om pentru care se ocoleste trei sferturi din oras petru a fi dusa acasa nu mi-am permis sa-i cer sa schimbe muzica dar nici nu cred ca avea vreun sens pentru ca nu sunt sigura ca stia/avea la dispozitie, ca sa nu fiu rea, prea multe genuri muzicale. Asa ca am inceput sa observ agitata interiorul masinii cand, deodata, am dat ochi in lant cu multiple snururi, margele toate terminandu-se cu o cruce de diferite dimensiuni.

Gandul: oare manelistii sunt mai aproape de credinta, de Dumnezeu avand in vedere ca majoritatea au cruci care flutura pe langa oglinda retrovizoare? Sa fie maneaua salvarea sfanta a neamului de pacatosi asigurand aplicabilitatea textului biblic "fericiti cei saraci cu duhul"? Da, manelele te spala pe creier, cu accent pe circumvolutiuni. Maneaua face k.o. arielul.
Sa fie asta motivul pentru omniprezenta simbolului religios alaturi de nu mai putin celebrul brad odorizant(aceste doua elemente nu pot trai separat in viata manelistului)? Sau este crucea un fel de accesoriu hip al subculturii? Presupun ca si credinta poate sa fie trendy daca este placata cu aur si are diametrul cablurilor de sustinere de pe jepii mici, ah si bineinteles, daca se regaseste in cat mai multe exemplare si modele dar neaparat trebuie sa fie o credinta spanzurata de oglinda retrovizoare si o credinta cu bradut frumos mirositor.

i'm from plastic

pantofi, genti, rochii, ruj, coifura(hairstyle), baiatul care urca scarile, fiinta respingatoare de sex feminin care le coboara, hihihi, hahaha, vaaaii ce bine iti sta parul, vai ce hainute am vazut in mall, hai in plaza la shopping weekendul asta, ahhhhhhhhhhhhhhhhhhh!!!!
Gata, indemn la revolta absoluta impotriva plasticului social in care ne infundam. Ma simt sufocata de superficialitatea care inoata vesela si topaitoare in jurul meu. Imi doresc ceva mai mult de la oameni decat discutii insipide despre nimicuri stupide. Recunosc ca imi place sa ma imbrac bine, sa imi asortez pana la extrem tinuta dar nu vreau sa ajung sa-mi folosesc neuronii in scopuri exclusiv estetice. Mi-e teama ca la un moment dat vocabularul meu se va rezuma la cateva sute de cuvinte tehnice(fashionable-tehnice) plus alte cateva prepozitii, articole de legatura.
Ma intreb cate persoane mai exista si doresc sa poarte o conversatie despre Dumnezeu, despre ce este nimicul sau daca putem folosi "a fi" pentru definitia lui, despre cerul care geme de greutatea stelelor in timp ce stau pe spate pierzandu-se in noapte si in atata cer...
Dau mall-ul pentru a ma plimba pe o carare de munte, pentru a simti natura asa simpla si frumoasa cum este ea si nu cum se vede din spatele unui geam. Imi place sa-mi folosesc picioarele si mintea pentru a absorbi toata spledoarea unei paduri fara ca momentul meu de pace si simtire sa fie bruiat de zumzetul vreunei "pisi" care se plange constant ca am tarat-o prin chinuri infernale in loc sa pluteasca in raiul celor 4 roti cu clima.
Uneori mi-e teama ca ma voi pierde cu totul in aceasta mare de plastic si ca nu-mi voi mai pune nicio intrebare complicata, ca neuronii mei isi vor da demisia si vor parasi un creier aplatizat din lipsa de spatiu printre atatea ganduri complexe legate de cumparaturile de sambata asta...

Despre fobii

Am decis sa dedic 3 postari pe blog unor teme profund personale si pe care le am in minte de ceva vreme. Prima postare in acest sens a fost cea anterioara.
What's your worst nightmare? este ideea de la care pleaca multe filme horror. In fiecare dintre noi exista o umbra a tuturor frustrarilor, complexelor, reminiscentelor nefericite din trecut , umbra din care se dezvaluie treptat teama care poate cu usurinta atinge apogeul fobiei. Fobia devine astfel un necunoscut atotcuprinzator in fata caruia orice tentativa umana de descifrare devine inutila, inconsecventa si ineficace de unde apare blocajul total in care se regaseste omul pus fata in fata cu obiectul fobiei sale.
Totusi, o distinctie trebuie facuta intre fobia materiala si cea abstracta. Fobia materiala este palpabila, limitata in timp si spatiu la obiectul care o determina( paianjen, spatiu ingust etc) pe cand fobia abstracta se regaseste exclusiv la nivelul psihicului persoanei, fara o transpunere tangibila in realitatea concreta.
What's your worst nightmare? al meu este singuratatea. As prefera sa incremenesc stupid in fata unui gandac de bucatarie decat sa incerc noaptea sa acopar goliciunea care imi asurzeste cinica sufletul. Daca in cazul gandacului ai putea sa-l iei in mana, sa vezi ca este inofensiv si la fel de temator in fata gigantului precum esti tu in fata acelei creaturi cu antene, in cazul singuratatii este imposibil sa o cuprinzi. Stii ca ea exista sau poate exista si mai degraba aceasta proiectie viitoare a singuratatii este infricosatoare.
Desi am constientizat acest spin existential de la o varsta destul de frageda, nu am fost niciodata adepta unei socializari de masa. Mi-am ales prietenii cu cea mai mare grija pentru a ma asigura pe cat posibil de constanta prezentei lor in viata mea. Si avand in vedere tendinta mea aproape masochista spre drumuri prapastioase, mi-am ales prieteni care sa stie mereu cand sa ma ia de mana si sa ma readuca pe o poteca sigura. Aceasta fobie intepatoare m-a impins spre destule alegeri ciudate, nepotrivite uneori chiar frivole dar am avut sansa de a fi trezita mereu la realitate de catre cineva apropiat.
De multe ori ma gandesc cum ar fi sa existe un photoshop pentru suflet, care sa-i stearga imperfectiunile printr-un simplu click, sa-l transforme in suflet de copil pentru ca cea mai puternica fiinta este cea care nu se teme iar sufletul unui copil nu este umbrit de nicio frica, poate asa as scapa de teama mea de singuratate.

Despre privilegii

Sunt un om favorizat de legile nescrise ale norocului material desi foarte rar ma lovesc de aceasta concluzie. Cel mai recent moment de iluminare l-am trait ieri cand ma intorceam pe la aproape 5 dimineata de la pseudo-jobul meu. Asteptand somnoroasa si oarecum iritata culoarea verde a semaforului mi-am aruncat un ochi plictisit in statia de tramvai. Acela a fost momentul in care mi-am pierdut orgoliul si mi-am risipit dorintele desarte in privirea unei femei care astepta tramvaiul pe bancuta. M-am rusinat de nemultumirea mea cu privire la haine, masina, iesiri etc in urma acestui spectacol antagonic dintre frigul si nesiguranta noptii in care se afla femeia si plictisul si razvratirea mea copilareasca din spatele unor geamuri usor aburite de caldura.
Nu sunt genul de om de la care un cersetor ar putea stoarce o lacrima insa demnitatea pe care femeia o afisa asteptand acel tramvai in intuneric si mai ales sub apasarea unui frig chinuitor mi-a dat o lectie neasteptata de umilinta si de recunostinta pentru tot ceea ce am, ce sunt, pentru toate certitudinile fericite din viata mea.
Nu voi cunoaste niciodata femeia cu haina maro insa ii multumesc pentru ca m-a facut sa simt ca inca mai am suflet, pentru ca m-a adus cu picioarele pe pamant chiar si pentru cel mai scurt rastimp.

Puncte cardinale

Eu sunt nordul iar tu esti sudul, imi bantui visele in viziuni halucinante de iubire si de dor. Contemplu calea ce se asterne intre noi, aceeasi, liniara dar care ne separa destinele. Tu esti lumina care imi arde intunericul dar plusul si minusul sunt sortite a se devora pana la pieire.
Lumea s-a rotit iar crezul de ieri a devenit pulberea peste care calc azi. Am fugit din calea ta pentru delirul simturilor. Am devenit tarfa prezentului pentru ca sublimul m-a infricosat. Principiul mi-a parasit sufletul si nu se va intoarce pana ce nu imi voi hrani betiile, pana ce nu imi voi plange toata sila tenebroasa.
Si atunci tu te vei intrupa in alt inger, echilibrul se va asterne iar lumina imi va spala sufletul murdar si voi iubi din nou...

lumina de la fereastra

Cand m-am dezmeticit din somnul de dimineata primul gand a fost sa ma arunc intr-o tirada de nemultumire cu privire la uratenia sufleteasca a omului matur din cauza unor experiente recente cel putin dezagreabile. Dar asteptand ca biscuitele de ciocolata sa se inmoaie in cana de lapte cald am aruncat un ochi pe fereastra ca sa descopar ca soarele, batand printre frunzele copacului din fata bucatariei, a reusit sa creeze o inimioara de lumina. O forma de puritate atat de naturala si incoruptibila pur si simplu mi-a indulcit gadurile si mi-a salvat intreaga dimineata si mi-am dat seama ca mizeria umana nu e ubicua si ca, desi majoritara, mai exista sentimente naive care se ridica deasupra ei.
Mi-e dor sa ma indragostesc si sa am fluturi in stomac. Dupa ultimul long run totul s-a desfasurat dupa un plan bine determinat cu o precizie rece de chirurg. Ieri ma intrebam daca nu cumva mi-am sigilat inima prea bine, sau poate e doar din lipsa persoanei potrivite... E minunat sa daruiesti si sa primesti iubire chiar cu riscul de a pierde mai tarziu, iubirea este un paradox, este o forta impresionanta dar delicata si blanda in acelasi timp.
Si cand ma gandesc ca totul a pornit de la o inimioara de lumina...

Mare, soare si ramas bun

In sfarsti voi avea un post tipic jurnal... Dupa planificari si asteptari indelungate am reusit sa am o vacanta, sa stau in soare, sa ma balacesc ca un copil si mai ales sa depasesc nuanta de alb-perete a pielli... Tot dorul de mare acumulat in luni chinuitoare s-a epuizat intr-o saptamana extrem de scurta. As fi vrut sa dureze mai mult dar work is work si asta e viata. Partea buna e ca am plecat cu vama in suflet si abia astept sa vina anul viitor ca sa recuperez la acest capitol. E greu sa te plictisesti acolo, e greu sa spui ca ai vazut destul, ca ti-a ajuns si in ciuda faptului ca se transforma din ce in ce mai tare intr-un resort, inca e ok sa dormi pe plaja invelit in 3 prosoape, e ok sa dansezi pe mese, sa topai linistit pe muzica inca nealterata de trendurile actuale ale unui house atot-imbecilizant....
Acum partea a doua, care este cea mai dificila. Duminica Laura pleaca in Danemarca la master. Vor fi 2 ani lungi desi sper sa se intoarca macar in vacante iar la sfarsit sa decida ca aici este acasa si nu acolo. Oricat de patetico-puerilo-telenovelistic suna parca pleaca o bucatica din povestea mea acolo si e foarte apasatoare ideea de a nu o mai vedea, vorbi live, plus o miliardime d lucruri marunte care au un sens aparte. SI anul fara irina a fost gol dar stiam ca se va intoarce, ca vom fi iar toate 3 la un loc. Acum nu mai am aceesi siguranta. E ciudat cum am incredere in foarte putini oameni iar pe si mai putini ii plac si tocmai acestia care intrunesc ambele conditii au tendinta de a fi departe...

Capitolul urmator

Obisnuinta este un blestem miraculos. In ciuda tuturor eforturilor pe care le poate face o persoana pentru a se simti dincolo de tiparul banalitatii, pentru a obtine o reactie chimica interioara care sa-i creasca bataile inimii, rutina ramane factorul stabilizator, cunoscutul ca element de referinta pentru locul unde ne intoarcem dupa orice experienta. O situatie cunoscuta este mult mai usor de manipulat datorita puterii de anticipare pe care rutina ti-o confera. Intr-un context mai larg s-ar putea spune ca rutina este un simbol al echilibrului. O viata lipsita de obisnuinta este vlaguitoare. Poate parea o viziune lenesa dar oare o viata consumata dpdv intelectual si fizic prea devreme este ceva binevenit?
Pe de alta parte, unele dintre cele mai dificile incercari se leaga de separarea de ceva obisnuit: persoana, lucru, stare... La fel ca orice alta traire umana, si despartirea de rutina este explicata prin prisma unui sevraj hormonal cu efecte profunde asupra psihicului.
Dintre toate alegerile posibile intre primele 3 ca problematica se afla cu siguranta despartirea de o persoana cunoscuta, apropiata. Adesea se face confuzie intre sentiment si obisnuiinta dar in cele mai multe cazuri durerea vine din pierderea rutinei si teama de un nou inceput. Necunoscutul suscita temeri ca eventualitate de esec pentru ca se produce un dezechilibru in structura si planurile persoanei. Cel mai ciudat este cand revezi persoana si realizezi ca nu mai exista nimic. Vidul in prezenta unei persoane pentru care ai ars candva este straniu. Intr-o secunda rememorezi tot ce a fost inainte, stii ce simteai dar cand privesti persoana esti inabusit de indiferenta.
Si totusi obisnuinta are un rol fundamental pentru viata umana. O perpetua cautare a unei emotii noi impiedica coagularea unor principii de conduita, de manifestare ceea ce poate duce cu usurinta la o stare de haos psihologic si emotional inter-uman.
Dualitatea naturii umane se transmite si ideii de obisnuinta care poate fi o experienta dureroasa dupa cum reprezinta ceva absolut natural si benefic.

The secret- pentru jumatatea goala a paharului

Oricate miscari de arte martiale ai folosi impotriva jumatatii goale a paharului, si chiar daca te legi la ochi, la un moment dat in viata se va intampla sa dai nas in nas cu ea. Pentru acele momente in care viata isi arata latura sadica exista un documentar "The secret". Nu stiu daca a fost vreodata difuzat la tv, dar se gasesete usor prin metode la limita legalitatii internautice.
The secret este un fel de american pop culture meets teoria universului dirijat de forta volitionala umana a lui Coelho. Intr-un fel sau altul lumea care ne inconjoara este creatia propriei vointe. Nu exista accidente si nu exista ghinion ci doar o imaginatie prost directionata. Bazandu-se pe "ai grija ce iti doresti pentru ca s-ar putea intampla", The secret atinge nivelul urmator in care respectivul lucru sigur o sa se intample. Este un documentar care iti reda optimismul si capacitatea de a crede in propriile forte, iar intr-un sens cam "dilatat" iti reda speranta, te face sa te gandesti la exact ceea ce iti doresti in sens pozitiv.
Puterea autosugestiei rezoneaza cu mediul inconjurator la nivel metafizic, exteriorul modelandu-se dupa viata ta interioara. Chiar daca nu reuseste sa te convinga absolut deloc, The secret are cel putin puterea de a te scoate dintr-o stare de pesimism pentru a reveni pe linia de plutire. Nu este in nici un caz o lobotomie a neuronilor, spalare pe creier in genul unei comedii absolut stupide. Doar te invata ca cel mai bine e sa "Think pink" : daca nu pentru indeplinirea tuturor dorintelor macar pentru propria sanatate.

Obiectivarea sufletului

Da, avem idei, planuri, imaginatie dar tot ceea ce se petrece in mintea noastra are scopul precis de a se transforma intr-o experienta exterioara. Idealurile s-au transformat in target-uri, dead-line. Abstractul s-a profanizat intr-atat incat ne golim pe interior pentru a trai totul in exterior. Apoi incepem sa simtim un anumit gol, o nemultumire misterioasa si ascutita. Boala omului modern, urban este concretul material in care ne imbracam de buna voie. Uneori e greu sa ignori sunetului golului interior.
Poate trec doar printr-o pasa proasta si mi se pare ca viziunea ideala si naiva a prieteniei, iubirii a ramas doar pentru poetii romantici sau melodiile vechi de la Vama Veche. In ziua de azi nu mai facem dragoste ci sex, frivolitatea modernului se numeste emancipare, iar omul si-a obiectivat sufletul pe care nu-l mai cauta in sine ci in fata psihologului menit sa-i rezolve problemele cu societatea.
La varsta mea nu ar trebui sa caut solutii serioase, dar se pare ca nu ma pot abtine de la a nutri ceva serios desi pare ceva absolut intangibil...Poate trebuie sa mai cresc, sa mai astept, sau poate e doar un ideal...

odisee pe 2 roti

Weekendul trecut s-a desfasurat conform unui scenariu semi-hollywoodian motorizat. incercarea de a ajunge la cheia a fost un fel de incercare a lui praslea in 3 acte. prima incercare a aparut chiar la inceputul drumului sub forma de ploaie torentiala de vara care in lipsa unui acoperis de masina se traduce prin "ud pana la chiloti(inclusiv)". Pasul urmator a fost un copac imens rapus de mai sus amintita ploaie care se intindea acaparator pe toata soseaua. Noroc cu santurile laterale, scor 1-1 motor-masina. Ultimul test de aptitudine a fost aproape de cheia, pe serpentine unde visul multor fani ai berii se poate considera implinit. Un tir cu bere nu a mai avut rabdare pana la destinatie si s-a deschis pe drum, lasand in urma o imensitate de sticle sparte si un nou format parau de bere. Lipsea o cana pentru a culege minunea serpuitoare. Triumful moto a fost desavarsit, strecurandu-se abil printre sticle, iarba si masini.
Partea cea mai interesanta a fost pe serpentine, in curbe inguste...Un sentiment de placere absoluta, de putere, de extaz...Priceless. Nu cred sa existe drum mai fascinant decat cel pe 2 roti, microbul s-a instalat in mod definitiv si iremediabil...

cutia de cola si somnul

Mi-a prea somn intr-o sesiune care nu vrea sa se termine. De ceva timp imi arunc privirea goala catre o cutie de cola al carei status este necunoscut. O miscare nervoasa a degetelor este singurul lucru viu din camera in rest nemiscare totala. Lene acaparatoare si chemarea somnului.
O tigara, creierul intoxicat de nicotina cere o tigara, ultima pe ziua de azi.
Cred ca neuronii somnambuli trimit semnale dispersate care se transforma in cuvinte aruncate haotic. Revolta contra logicii deci clar e timpul pentru somn. Noapte buna!

welcome to wonderland

Imboldul catre blog-uire l-am primit acum 5 minute ascultand "Undeva prin Vama" de pe noul album Vama. Mi-e foarte greu sa nu continuu cu "veche" dar asta e, lucrurile se schimba inevitabil.

Mi-e dor de mare, de briza, de libertatea coplesitoare, de nisip, de iubire... Marea e ca o iubita a contrastelor, te asteapta mereu, e senzuala, e calda, e totul; doar vremea hapsana te desparte de ea iar despartirea doare. Mi-e dor de mare punct
Si asa incepe calatoria spre locul din spatele oglinzii :)