Sunt un om favorizat de legile nescrise ale norocului material desi foarte rar ma lovesc de aceasta concluzie. Cel mai recent moment de iluminare l-am trait ieri cand ma intorceam pe la aproape 5 dimineata de la pseudo-jobul meu. Asteptand somnoroasa si oarecum iritata culoarea verde a semaforului mi-am aruncat un ochi plictisit in statia de tramvai. Acela a fost momentul in care mi-am pierdut orgoliul si mi-am risipit dorintele desarte in privirea unei femei care astepta tramvaiul pe bancuta. M-am rusinat de nemultumirea mea cu privire la haine, masina, iesiri etc in urma acestui spectacol antagonic dintre frigul si nesiguranta noptii in care se afla femeia si plictisul si razvratirea mea copilareasca din spatele unor geamuri usor aburite de caldura.
Nu sunt genul de om de la care un cersetor ar putea stoarce o lacrima insa demnitatea pe care femeia o afisa asteptand acel tramvai in intuneric si mai ales sub apasarea unui frig chinuitor mi-a dat o lectie neasteptata de umilinta si de recunostinta pentru tot ceea ce am, ce sunt, pentru toate certitudinile fericite din viata mea.
Nu voi cunoaste niciodata femeia cu haina maro insa ii multumesc pentru ca m-a facut sa simt ca inca mai am suflet, pentru ca m-a adus cu picioarele pe pamant chiar si pentru cel mai scurt rastimp.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu