Dumnezeu si manelele

O ora inoportuna pentru scris dar gandul care mi s-a pironit intre urechi vrea atat de mult sa iasa incat nu se poate altfel.

Povestea pe scurt: trebuind sa ma intorc acasa dupa ora de "nani" a ratb-ului s-a hotarat ca voi fi livrata de catre o persoana din afara grupului de prieteni dar pe care cineva o cunostea suficient incat sa fie sigur ca pachetul va ajunge cu bine la destinatie.

Moment declansator: respectiva persoana binevoitoare asculta manele si era genul de om care transpira la fiecare propozitie coerenta pe care o bajbaie. Avand in vedere postura de om pentru care se ocoleste trei sferturi din oras petru a fi dusa acasa nu mi-am permis sa-i cer sa schimbe muzica dar nici nu cred ca avea vreun sens pentru ca nu sunt sigura ca stia/avea la dispozitie, ca sa nu fiu rea, prea multe genuri muzicale. Asa ca am inceput sa observ agitata interiorul masinii cand, deodata, am dat ochi in lant cu multiple snururi, margele toate terminandu-se cu o cruce de diferite dimensiuni.

Gandul: oare manelistii sunt mai aproape de credinta, de Dumnezeu avand in vedere ca majoritatea au cruci care flutura pe langa oglinda retrovizoare? Sa fie maneaua salvarea sfanta a neamului de pacatosi asigurand aplicabilitatea textului biblic "fericiti cei saraci cu duhul"? Da, manelele te spala pe creier, cu accent pe circumvolutiuni. Maneaua face k.o. arielul.
Sa fie asta motivul pentru omniprezenta simbolului religios alaturi de nu mai putin celebrul brad odorizant(aceste doua elemente nu pot trai separat in viata manelistului)? Sau este crucea un fel de accesoriu hip al subculturii? Presupun ca si credinta poate sa fie trendy daca este placata cu aur si are diametrul cablurilor de sustinere de pe jepii mici, ah si bineinteles, daca se regaseste in cat mai multe exemplare si modele dar neaparat trebuie sa fie o credinta spanzurata de oglinda retrovizoare si o credinta cu bradut frumos mirositor.