lumina de la fereastra

Cand m-am dezmeticit din somnul de dimineata primul gand a fost sa ma arunc intr-o tirada de nemultumire cu privire la uratenia sufleteasca a omului matur din cauza unor experiente recente cel putin dezagreabile. Dar asteptand ca biscuitele de ciocolata sa se inmoaie in cana de lapte cald am aruncat un ochi pe fereastra ca sa descopar ca soarele, batand printre frunzele copacului din fata bucatariei, a reusit sa creeze o inimioara de lumina. O forma de puritate atat de naturala si incoruptibila pur si simplu mi-a indulcit gadurile si mi-a salvat intreaga dimineata si mi-am dat seama ca mizeria umana nu e ubicua si ca, desi majoritara, mai exista sentimente naive care se ridica deasupra ei.
Mi-e dor sa ma indragostesc si sa am fluturi in stomac. Dupa ultimul long run totul s-a desfasurat dupa un plan bine determinat cu o precizie rece de chirurg. Ieri ma intrebam daca nu cumva mi-am sigilat inima prea bine, sau poate e doar din lipsa persoanei potrivite... E minunat sa daruiesti si sa primesti iubire chiar cu riscul de a pierde mai tarziu, iubirea este un paradox, este o forta impresionanta dar delicata si blanda in acelasi timp.
Si cand ma gandesc ca totul a pornit de la o inimioara de lumina...