Dumnezeu si manelele

O ora inoportuna pentru scris dar gandul care mi s-a pironit intre urechi vrea atat de mult sa iasa incat nu se poate altfel.

Povestea pe scurt: trebuind sa ma intorc acasa dupa ora de "nani" a ratb-ului s-a hotarat ca voi fi livrata de catre o persoana din afara grupului de prieteni dar pe care cineva o cunostea suficient incat sa fie sigur ca pachetul va ajunge cu bine la destinatie.

Moment declansator: respectiva persoana binevoitoare asculta manele si era genul de om care transpira la fiecare propozitie coerenta pe care o bajbaie. Avand in vedere postura de om pentru care se ocoleste trei sferturi din oras petru a fi dusa acasa nu mi-am permis sa-i cer sa schimbe muzica dar nici nu cred ca avea vreun sens pentru ca nu sunt sigura ca stia/avea la dispozitie, ca sa nu fiu rea, prea multe genuri muzicale. Asa ca am inceput sa observ agitata interiorul masinii cand, deodata, am dat ochi in lant cu multiple snururi, margele toate terminandu-se cu o cruce de diferite dimensiuni.

Gandul: oare manelistii sunt mai aproape de credinta, de Dumnezeu avand in vedere ca majoritatea au cruci care flutura pe langa oglinda retrovizoare? Sa fie maneaua salvarea sfanta a neamului de pacatosi asigurand aplicabilitatea textului biblic "fericiti cei saraci cu duhul"? Da, manelele te spala pe creier, cu accent pe circumvolutiuni. Maneaua face k.o. arielul.
Sa fie asta motivul pentru omniprezenta simbolului religios alaturi de nu mai putin celebrul brad odorizant(aceste doua elemente nu pot trai separat in viata manelistului)? Sau este crucea un fel de accesoriu hip al subculturii? Presupun ca si credinta poate sa fie trendy daca este placata cu aur si are diametrul cablurilor de sustinere de pe jepii mici, ah si bineinteles, daca se regaseste in cat mai multe exemplare si modele dar neaparat trebuie sa fie o credinta spanzurata de oglinda retrovizoare si o credinta cu bradut frumos mirositor.

i'm from plastic

pantofi, genti, rochii, ruj, coifura(hairstyle), baiatul care urca scarile, fiinta respingatoare de sex feminin care le coboara, hihihi, hahaha, vaaaii ce bine iti sta parul, vai ce hainute am vazut in mall, hai in plaza la shopping weekendul asta, ahhhhhhhhhhhhhhhhhhh!!!!
Gata, indemn la revolta absoluta impotriva plasticului social in care ne infundam. Ma simt sufocata de superficialitatea care inoata vesela si topaitoare in jurul meu. Imi doresc ceva mai mult de la oameni decat discutii insipide despre nimicuri stupide. Recunosc ca imi place sa ma imbrac bine, sa imi asortez pana la extrem tinuta dar nu vreau sa ajung sa-mi folosesc neuronii in scopuri exclusiv estetice. Mi-e teama ca la un moment dat vocabularul meu se va rezuma la cateva sute de cuvinte tehnice(fashionable-tehnice) plus alte cateva prepozitii, articole de legatura.
Ma intreb cate persoane mai exista si doresc sa poarte o conversatie despre Dumnezeu, despre ce este nimicul sau daca putem folosi "a fi" pentru definitia lui, despre cerul care geme de greutatea stelelor in timp ce stau pe spate pierzandu-se in noapte si in atata cer...
Dau mall-ul pentru a ma plimba pe o carare de munte, pentru a simti natura asa simpla si frumoasa cum este ea si nu cum se vede din spatele unui geam. Imi place sa-mi folosesc picioarele si mintea pentru a absorbi toata spledoarea unei paduri fara ca momentul meu de pace si simtire sa fie bruiat de zumzetul vreunei "pisi" care se plange constant ca am tarat-o prin chinuri infernale in loc sa pluteasca in raiul celor 4 roti cu clima.
Uneori mi-e teama ca ma voi pierde cu totul in aceasta mare de plastic si ca nu-mi voi mai pune nicio intrebare complicata, ca neuronii mei isi vor da demisia si vor parasi un creier aplatizat din lipsa de spatiu printre atatea ganduri complexe legate de cumparaturile de sambata asta...

Despre fobii

Am decis sa dedic 3 postari pe blog unor teme profund personale si pe care le am in minte de ceva vreme. Prima postare in acest sens a fost cea anterioara.
What's your worst nightmare? este ideea de la care pleaca multe filme horror. In fiecare dintre noi exista o umbra a tuturor frustrarilor, complexelor, reminiscentelor nefericite din trecut , umbra din care se dezvaluie treptat teama care poate cu usurinta atinge apogeul fobiei. Fobia devine astfel un necunoscut atotcuprinzator in fata caruia orice tentativa umana de descifrare devine inutila, inconsecventa si ineficace de unde apare blocajul total in care se regaseste omul pus fata in fata cu obiectul fobiei sale.
Totusi, o distinctie trebuie facuta intre fobia materiala si cea abstracta. Fobia materiala este palpabila, limitata in timp si spatiu la obiectul care o determina( paianjen, spatiu ingust etc) pe cand fobia abstracta se regaseste exclusiv la nivelul psihicului persoanei, fara o transpunere tangibila in realitatea concreta.
What's your worst nightmare? al meu este singuratatea. As prefera sa incremenesc stupid in fata unui gandac de bucatarie decat sa incerc noaptea sa acopar goliciunea care imi asurzeste cinica sufletul. Daca in cazul gandacului ai putea sa-l iei in mana, sa vezi ca este inofensiv si la fel de temator in fata gigantului precum esti tu in fata acelei creaturi cu antene, in cazul singuratatii este imposibil sa o cuprinzi. Stii ca ea exista sau poate exista si mai degraba aceasta proiectie viitoare a singuratatii este infricosatoare.
Desi am constientizat acest spin existential de la o varsta destul de frageda, nu am fost niciodata adepta unei socializari de masa. Mi-am ales prietenii cu cea mai mare grija pentru a ma asigura pe cat posibil de constanta prezentei lor in viata mea. Si avand in vedere tendinta mea aproape masochista spre drumuri prapastioase, mi-am ales prieteni care sa stie mereu cand sa ma ia de mana si sa ma readuca pe o poteca sigura. Aceasta fobie intepatoare m-a impins spre destule alegeri ciudate, nepotrivite uneori chiar frivole dar am avut sansa de a fi trezita mereu la realitate de catre cineva apropiat.
De multe ori ma gandesc cum ar fi sa existe un photoshop pentru suflet, care sa-i stearga imperfectiunile printr-un simplu click, sa-l transforme in suflet de copil pentru ca cea mai puternica fiinta este cea care nu se teme iar sufletul unui copil nu este umbrit de nicio frica, poate asa as scapa de teama mea de singuratate.

Despre privilegii

Sunt un om favorizat de legile nescrise ale norocului material desi foarte rar ma lovesc de aceasta concluzie. Cel mai recent moment de iluminare l-am trait ieri cand ma intorceam pe la aproape 5 dimineata de la pseudo-jobul meu. Asteptand somnoroasa si oarecum iritata culoarea verde a semaforului mi-am aruncat un ochi plictisit in statia de tramvai. Acela a fost momentul in care mi-am pierdut orgoliul si mi-am risipit dorintele desarte in privirea unei femei care astepta tramvaiul pe bancuta. M-am rusinat de nemultumirea mea cu privire la haine, masina, iesiri etc in urma acestui spectacol antagonic dintre frigul si nesiguranta noptii in care se afla femeia si plictisul si razvratirea mea copilareasca din spatele unor geamuri usor aburite de caldura.
Nu sunt genul de om de la care un cersetor ar putea stoarce o lacrima insa demnitatea pe care femeia o afisa asteptand acel tramvai in intuneric si mai ales sub apasarea unui frig chinuitor mi-a dat o lectie neasteptata de umilinta si de recunostinta pentru tot ceea ce am, ce sunt, pentru toate certitudinile fericite din viata mea.
Nu voi cunoaste niciodata femeia cu haina maro insa ii multumesc pentru ca m-a facut sa simt ca inca mai am suflet, pentru ca m-a adus cu picioarele pe pamant chiar si pentru cel mai scurt rastimp.